Sabău Avocați – Legal Tailored

Beneficiile acordului parental

În societatea actuală, unde diversitatea și schimbările sunt inevitabile, soluțiile adaptabile și personalizate devin din ce în ce mai esențiale, mai ales atunci când vine vorba de familia și bunăstarea copiilor.

Încheierea unui acord parental reprezintă o etapă crucială în gestionarea divorțului sau separării, iar avocații noștri specializați în dreptul familial sunt aici pentru a vă ghida și asigura un demers fluent și benefic pentru toate părțile implicate în încheierea acestui acord.

Uniunea Europeană. Acord întrunit pentru noua Directivă privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii.

Recent, U.E. a realizat un pas important în consolidarea securității financiare prin propunerea de adoptare a unei noi Directive privind infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Acest acord reflectă angajamentul ferm al statelor membre de a combate eficient corupția și frauda care ar putea amenința stabilitatea financiară a U.E. precum și de a da eficiență sprijinului oferit Ukrainei prin embargo-urile impuse Rusiei. Directiva abordează o gamă variată de infracțiuni, inclusiv spălarea de bani, corupția și fraudarea fondurilor europene, stabilind standarde clare și pedepse, sancțiuni severe pentru cei implicați în astfel de activități ilicite.

Prin adoptarea acestei directive, U.E. își consolidează poziția ca actor global în lupta împotriva criminalității financiare și își arată hotărârea de a proteja interesele sale economice. Mecanismele de aplicare și cooperarea între statele membre sunt accentuate, contribuind la eficientizarea eforturilor comune împotriva infracțiunilor financiare transfrontaliere.

Precizările C.J.U.E. cu privire la clauzele abuzive în contractele de credit imobiliar.

Trimiterea preliminară C-598/21. Curtea, în data de 09 Noiembrie 2023 a emis o hotărâre de interpretare obligatorie pentru instanțele de judecată ale statelor membre ale Uniunii Europene, prin care a stabilit cu caracter general și obligatoriu faptul că persoanele care nu reușesc să achite ratele creditului imobiliar contractat pe respectivul termen, chiar dacă nu reușesc să achite rata cumulată și scadentă timp de câteva luni (în speță, fiind vorba de trei luni), și care au garantat cu propria casă, nu pot să fie evacuate din imobilele care constituie locuința de familie, raportat și având în vedere suma și perioada scadentă de neplată și suma totală care nu a fost și urmează a fi plătită.

„Denied boarding” sau refuzul de îmbarcare a pasagerilor de către operatorul de zbor. Abuz sau nu?

Trimiterea preliminară C-238/22 | LATAM Airlines Group Curtea, în data de 26 Octombrie 2023 a emis o hotărâre de interpretare obligatorie pentru instanțele de judecată ale statelor membre ale Uniunii Europene, prin care a stabilit cu caracter general și obligatoriu faptul că persoanele care nu reușesc să se îmbarce în avion datorită refuzului de îmbarcare al operatorului de zbor, au dreptul la o compensație chiar dacă nu s-au prezentat la înregistrare și chiar dacă au fost informați despre acest refuz de îmbarcare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută a zborului.

Bicicletele electrice (E-bikes), mopede, motociclete sau nu?

Trimiterea preliminară C-286/22 | KBC Verzekeringen (C.J.U.E.). Curtea, în data de 12 Octombrie 2023 a emis o hotărâre de interpretare obligatorie pentru instanțele de judecată ale statelor membre ale Uniunii Europene, prin care a stabilit cu caracter general și obligatoriu faptul că bicicletele mecanice cu tracțiune electrică nu reprezintă un moped sau o motocicletă, iar bicicleta nu poate fi considerat un vehicul cu tracțiune prin combustie sau electrică.

Contractul de întreținere

Subiectul tratat are în vedere contractul de întreținere, care este reglementat de Codul Civil, începând cu articolul 2.254 până la art. 2.263.